Fie ca ești mămică sau îți dorești să devi curând, o preocupare constanta o reprezintă însăși dorința de a avea si a putea aplica cea mai buna metoda de creștere a unui copil echilibrat mental și emoțional, astfel încât copilul să nu aibe de suferit din cauza ta și, bineînțeles, să nu existe loc de vreo etichetare a ta ca și mama neglijentă sau nepregătită.
Ca și mame evităm din răsputeri să nu repetăm metoda pe care ne-au aplicat-o părinții (considerată neadecvată), însă ne trezim că reproducem același tipar cu care ne-au crescut ei. Desigur că pretenția noastră e să ștergem într-un minut cu buretele toată experirența noastră din copilaria noastră și să o rescriem după noile tendințe de parenting.
Uităm repede că nu este despre cat de bună e metoda, ci despre proces, unde e nevoie de răbdare și prezență conștientă în interacțiunea cu copilul. Deseori ne confruntăm cu situații sensibile din punct de vedere emoțional, pentru că devenind mame, ni se activează memorii trăite în copilăria noastră timpurie …și ne trezim că trăim două lumi paralele sincronic: cea de mamă și cea de copilaș.
Aceste memorii nu le putem controla, fac parte din biologicul nostru. Ele în sine reprezintă o problemă doar când mintea intervine și ne spune că nu suntem ”în regulă” ca mame, pentru ca standardele actuale ale mamicii ”adevarate” au grijă să pună mai multă presiune pe un biet suflet de mamică, tocmai prin informația diversă și complexă despre îngrijire și educație copil:
- Să știe sa adoarmă copilul ca la carte
- Că e nevoie ca cineva să te consilieze în alăptat, pentru ca să ai certitudinea că bebe se hrănește adecvat
- Aleg încălțamintea cea mai bună pentru un mers corect al copilului
- Alimentația naturală, bio
- Obligația de a trece prin cursuri de parenting ca să nu ai certuri
…și lista continuă la nesfârșit cu practici și metode care te duc spre epuizare.
VINA, FRUSTRAREA, OBOSEALĂ
În rolul de mamă am experimentat de la râs în hohote, la a îmi plânge de milă pentru nesomn și dezorientare. Obosită, cu lipsă acută de somn și sentimente de judecată față de mine în încercarea de a face compatibila viața de mămică cu cea profesională, am ajuns să pun la îndoială dacă procedez corect. O parte din mine dorea să își recupereze activitățile pe care le avea înainte de a devenii mama a doua oară, iar alta dorea să trăiască 100% clipa alături de bebe. Ce nu vedeam însă, era o situație de mijloc, așa că am ales să mă dezlipesc de așteptarea iluzorie de a fi 100% pentru bebe când mi-am permis să văd că această așteptare îmi aducea și mie , dar și copiilor atâtea dezavantaje pentru dezvoltarea lor emoțională, socială, pe câte avantaje vedem în a fi 100% cu ei. Atunci am început să trăiesc împăcată cu ”nebunelile” mele mici, care se cereau satisfăcute pentru echilibrul meu: 1-2 ore pe zi de ieșit singură, la sesiuni de streching, la ieșiri la cafea cu prietenele , etc. La urma urmei sunt niste nevoi psihologice care sub o formă sau alta se cer împlinite. Furia te anunță când ai pus pe mute o mare parte din satisfacerea nevoilor tale de bază.
Draga mea cititoare, te înteleg perfect dacă ai trecut prin acele stări în care nu îți mai venea să vorbești cu nimeni, sau să mai citești despre ”cum să ….” care de fapt îți cer să mai scoți (de unde nu-i )acea energie pentru concentrare si aplicare. E de știut că în toata cascada de informații contradictorii ce se găsește pe internet și așteptările ireale de ceea ce înseamnă maternitatea, ne duce țintit la o frustrare interioară.
Ce am făcut eu pentru a ieși din credința că NU FAC ÎNDEAJUNS
În primul rând am renunțat să mai urmăresc conturile care vorbesc despre maternitate reală (din punctul meu de vedere, maternitate ireală), nu mi-am mai permis să mă pierd în informații din toate părțile, am reluat un proces de lucru cu mine, revenind la explorarea mai profundă a întâmplărilor copilariei timpurii, inclusiv viața intrauterină și am început să cer ajutor specializat pe provocarea mea în rolul de mamă – TREZITUL NOAPTEA…și cel mai important am început să îmi focusez atenția în a-i ”privii” și ”simții” pe fii mei pentru a le cunoaște individualitatea și a-i putea sprijinii prin intuiția mea de mamă, cu gândul asumării eventualelor greseli care pot apărea. Când comunicarea este conștientă, fără prea multe distorsiuni cauzate de propriile răni emoţionale, copilul se percepe „văzut, auzit, simţit“ – având astfel sentimentul de siguranţă. Copiii crescuți de părinți imperfecți, dar conștienți de sine și de nevoile de dezvoltare ale persoanei, devin adulți care cunosc și practică compasiunea de sine, au încredere în cei din jur, iar siguranța relațională îi ajută să fie autentici, creativi și recunoscători.
Abilitatea părintelui de a comunica în mod conștient ţine într‑o oarecare măsură de felul în care acesta și‑a înţeles și integrat evenimentele din propria copilărie, simțindu-se recunoscător și binecuvântat pentru cine este. Să nu uităm că putem face greșeli și să învățăm din ele…pentru că a greși face parte din rolul de părinte. Reflecția îl definește pe adultul de astăzi…doar să ne gândim dacă ceea ce facem este prin repetarea de tipare împrumutate, sau prin rebeliune contra comportamentelor neasimilate din partea părinților, care definesc copilăria noastră.
În creșterea copiilor NU cred că reprezintă o problema cantitatea de afecțiune pe care o dăruiești în procesul lor de dezvoltare, ci neputința de a pune limite cu fermitate și iubire, în rolul de părinte.
Fără limite creăm un mediu de nesiguranță, alimentat cu confuzie si multă temere pentru fii nostrii.
Și a pune limite înseamnă să înveți să spui NU. Capacitatea mamei de a pune limite are strânsă legătură cu propria experiență din copilărie. E ca un termostat al maturității emoționale.
Copiii, indiferent de vârstă, caută limitele și testează ce se întâmplă dacă le întrec… ne testează nervii, însă nu o fac pentru a ne supăra, sau a se răzbuna, ci pur si simplu e firesc și face parte din dezvoltare și învățare.
E posibil să dorești în principiu să adopti un stil autoritar cu copilul tău și să nu îți placă cum gestionezi situația. Există șanse să te duci singură în vinovăție, pentru că în spate stă o cauză emoțională mai profundă.
Legătura între stabilirea limitelor si rănile emoționale
Inconștient, incapacitatea de a stabili limite are de-a face cu rănile emoționale. Dificultatea de a stabili limite este adânc înrădăcinată în credințele noastre, deoarece cu siguranță avem conflicte nerezolvate cu autoritatea (mama și tata).
Ne putem da seama că dificultatea de a spune NU se extinde și în alte domenii ale vieții noastre, precum in relatie cu partenerul nostru, relațiile personale sau familia.
Dacă îți este greu să spui nu copiilor tăi, este posibil să rezonezi cu istoria nerezolvată a copilăriei tale. Maternitatea ne conectează inevitabil cu copilul nostru interior și ne face să retrăim răni nevindecate.
Când copilul vede că viața părintelui este definită de neputință, nevoi constante de certitudine, standarde de neatins, epuizare și neîncredere relațională, putem spune că îi creionăm inconștient viitorul său. Este timpul să-ți asculți copilul interior pentru a nu proiecta experiențele tale neasimilate asupra copiilor tăi.
Răni emoționale nevindecate în funcție de stilurile parentale
Stilurile parentale pe care le folosim în relație cu copii noștri ne pot oferi indicii despre rănile emoționale pe care le avem nevindecate. Prin urmare, este important să ne revizuim momentele nevindecate din copilărie, pentru a nu le proiecta asupra copiilor noștri.
Stilul autoritar: are la bază răni care durează cel mai mult să se vindece.
Rană emoțională: respingere, abandon, umilire și nedreptate.
Conflict nerezolvat: lipsa legăturii paterne și/sau materne și a recunoașterii provoacă teamă de respingere, un sentiment de abandon și nedreptate sau dificultăți în stabilirea legăturilor.
Stilul permisiv: lipsa controlului parental determină o lipsă de referințe esențiale pentru dezvoltarea maturității copiilor.
Rană emoțională: abandon.
Conflict nerezolvat: creștere fără limite și fără control parental și/sau matern poate transforma copiii în „mici dictatori”, cu dificultăți în a gestiona frustrarea și autoritatea.
Stilul pasiv: Părintele cu stil pasiv (considerat și neglijent) transmite o lipsă de protecție față de copii, încurajează detașarea și incapacitatea de a stabili legături sănătoase.
Rană emoțională: abandon și respingere.
Conflict nerezolvat: lipsa atasamentului securizant si a unui mediu sanatos afecteaza direct dezvoltarea copilului care se confrunta cu lipsa de protectie si abandon.
Stilul democratic: Deși intenționăm să oferim copiilor noștri o educație democratică, este inevitabil să nu ne conectăm cu anumite experiențe ale noastre care ne fac să retrăim rănile. De aceea, chiar dacă adoptăm un stil parental democratic, nu trebuie să uităm că viața ne oferă situații pe care dacă nu le rezolvăm, le vom proiecta asupra copiilor noștri.
În procesul de ”joacă” cu mamicile, dedic cel putin o sesiune pentru a identifica și a elibera amprentele intrauterine și a rănilor emoționale din primii ani de viață și proiecțiile inconstiente pe care le-au proiectat părinții asupra noastră. Odată ce descoperim și dizolvăm tipare și fidelității ascunse, ne putem reconecta cu dragoste cu copilul nostru interior, dar și cu copilul de langă noi.
Îți propun un exercițiu foarte simplu pentru a te conecta cu copilul interior
- Alege o fotografie din copilărie și privește-o cu atenție.
- Privește acel copil cu dragoste și spune: „În sufletul meu sunt încă acel copil.”
- Lasă-te să simți și permite corpului tău să experimenteze fiecare dintre emoții. Îmbrățișează-i și conectează-te cu ei.
Scrie o scrisoare copilului tău interior despre ceea ce ai simțit făcând acest exercițiu, mulțumindu-i pentru ceea ce ai învățat.
Acum că te-ai conectat cu copilul interior, este un moment bun pentru a continua să revizuiești în profunzime rănile emoționale.
Iar dacă vrei să aprofundezi mai mult în rolurile și legăturile emoționale și să trăiești împăcarea în pielea ta de mamică, îți poți rezerva o sesiune gratuită cu mine de 30 min, pentru a discuta concret pe provocarea ta. Aici ai linkul de programare: https://calendly.com/anamaria-zidaru/30min
Cum este/a fost maternitatea ta? Ce dificultăți ai întâmpinat? Îți este greu să stabilești limite care să îți aducă liniște? Spune-mi experiența ta în comentarii. Împreună ne putem însoți în această etapă de învățare constantă.